Cele mai bune remedii naturale pentru gingivită

Chiar dacă pare o informație greu de crezut, un studiu medical publicat de Journal of Clinical Periodontology a scos în evidență că un procent cuprins între 50 şi 90% din populaţia planetei va fi afectată la un moment dat de gingivită. Și, din păcate, nu toată lumea îi acordă importanța cuvenită, iar netratată corespunzător, gingivita poate duce la pierderea dinţilor, durere sau sensibilitate când mestecăm sau respiraţie urât mirositoare. Mai mult chiar, se pare că există o strânsă legătură între cazurile grave de gingivită și anumite afecțiuni cardiovasculare, cauzate de aceleași bacterii responsabile de bolile gingiilor.

Ce înseamnă să suferi de gingivită?

Se tot vorbește despre gingivită, dar multă lume încă nu știe despre ce este vorba. Potrivit medicilor stomatologi, prin gingivită se înțelege acea inflamație a gingiei, urmată uneori și de o sângerare pe perioada periajului, și este o afecțiune paradontală. Există numeroase cauze care stau la apariția gingivitei, dar din fericire avem la dispoziție și multe remedii naturale pentru a o ține sub control.

Cauze care pot duce la apariția gingivitei

Atunci când avem de a face cu gingivită, deja știm că sunt mai multe cauzele care o pot declanșa. Medicii specialiști au creat chiar și o listă a celor mai cunoscuți dintre ei:

  • periatul incorect al dinţilor
  • acumularea de tartru pe dinţi
  • consumul de produse care conțin zahăr
  • fumatul
  • un regim alimentar slab în substanţe nutritive
  • consumul excesiv de alcool
  • lucrări dentare efectuate prost, proteze sau implanturi dentare
  • tratamentele medicamentoase
  • moştenirea genetică
  • afecțiunile cronice
  •  deficitul de vitamina C

Un periaj corect face minuni

Dacă vrei să scapi de gingivită, medicii stomatologi insistă ca periajul dentar să fie făcut regulat și cu rigurozitate. De asemenea, folosirea aţei dentare, la care se adaugă și curăţarea profesională periodică. În plus, nu uita că există și mai multe metode naturale de a scăpa de problemele cauzate de gingivită.

Carbohidraţii rafinaţi, excluși din dieta ta

Un studiu medical realizat în urmă cu câțiva ani a evidențiat faptul că acele persoane care au renunțat la carbohidrații rafinați, nu aveau probleme cauzate de gingivită, chiar dacă renunţau la spălatul pe dinţi şi la aţa dentară timp de patru săptămâni. Chiar dacă aveau placă dentară, bacteriile care cauzează gingivită nu erau prezente la aceste persoane. Este un argument mai mult decât convingător pentru a renunța la carbohidrații alimentari. Redu cantitatea de dulciuri și pâine albă, dacă altceva nu poți face, și tot va conta.

Ajutor de la aloe vera

Din nou, avem de a face cu o afecțiune în care planta miracol, cum a fost numită aloe vera, își dovedește din plin eficiența. Tratarea gingiilor inflamate se poate face foarte ușor: tot ce trebuie să faci este să tai o bucată de aloe vera pe mijloc şi se aplică sucul plantei pe gingie, de 3-4 ori pe zi.

O pastă de dinți specială

Pentru persoanele care suferă de gingivită, avem o recomandare: o pastă de dinți specială. Este vorba despre Aloe gel pentru gingii sensibile de la Equilibra, o formulă de pastă de dinți blândă, cu gust plăcut, proaspăt, fără zahăr. Formula specială combină acțiunea calmantă a gelului de Aloe Vera, în procent de 30% cu acțiunea antiseptică a echinaceei și și uleiului de tea tree și antiinflamatorie a escinei, principiul activ din fructele de castan. Dacă este folosită în mod regulat, cu un periaj al dinților ce durează timp de cel puțin un minut, ajută la protejarea gingiilor și luptă contra sensibilizării excesive a dinților. De asemenea, protejează împotriva cariilor dentare, a tartrului și asigură o respirație proaspătă .

Consumă multe fibre şi alimente bogate în Omega 3

Un alt studiu medical a scos la iveală că acele persoane care aveau o dietă bogată în alimente pline de Omega 3 și fibre, au avut mai puține probleme cu inflamațiile gingiilor. Prin urmare, consumă mai multe fructe, citrice în special, pentru a avea parte de fibre sănătoase, dar nu uita și de alimentele bogate în Omega 3, cum sunt peștii grași sau oleaginoasele.

Guma de mestecat, un ajutor împotriva gingivitei

Deși se spune că mestecatul gumei nu este un gest politicos, de multe ori este nevoie să apelezi la acesta pentru a scăpa de gingivită. Să detaliem un pic. Saliva este cea mai bună soluție pentru a curăța cavitatea bucală și dinții. Dar, există persoane care se plâng că au ”gura uscată”, și din acest motiv au și unele probleme cu sănătatea dentară. Chiar și în cazul în care se spală corect pe dinți, folosesc ață dentară, faptul că nu au suficientă salivă duce la răspândirea bacteriilor nocive şi, implicit, la gingivită.

De aceea, se recomandă stimularea salivației, prin folosirea gumei de mestecat. Doar că nu orice produs de acest gen este încurajat: alege o gumă fără zahăr, pentru că acesta contribuie la depunerea plăcii bacteriene şi la apariţia cariilor. Cea de eucalipt se dovedește a fi cea mai bună.

Consumă regulat iaurt

Probioticele conținute de iaurt sunt excelente în caz de gingivită, pe care o înlătură dacă s-a instalat deja, dar au un efect pozitiv și în ceea ce privește alte afecțiuni gingivale. Prin urmare, consumă mai mult iaurt, iar efectele pozitive nu vor întârzia să apară.

Bea ceai verde

Sunt nenumărate beneficiile pe care consumul de ceai verde le aduce organismului. Dar ce știai despre faptul că acesta poate preveni răspândirea gingivitei, dar şi preveni apariţia acesteia. Acest efect este dat de antioxidantul catehină conținut de ceaiul verde, responsabil de blocarea răspândirii bacteriilor care cauzează gingivita şi poate reduce în mod natural inflamaţia.

”Uită” de zahăr

Principalul inamic al unor gingii sănătoase este zahărul care, în ”colaborare” cu bacteriile din cavitatea bucală, începe să fermenteze și creează un acid care atacă dinții. Prin urmare, renunță cât mai mult la produsele care conțin zahăr, și vei vedea nu doar că ai scăpat de gingivită, dar și întreg organismul tău este mai sănătos, iar analizele medicale ies mult mai bine.

Mergi regulat la medicul stomatolog

O bună colaborare cu medicul stomatolog este foarte importantă, nu doar pentru a-ți rezolva problemele dentare, ci mai ales, pentru a le preveni. Prin urmare, mergi la medicul stomatolog măcar de două ori pe an, chiar dacă nu simți că ai vreo problemă. Le vei putea preveni din timp pe cele care ar putea apărea, și care, netrate corespunzător, s-ar putea agrava.

Acestea au fost recomandările noastre referitor la gingivită și ce poți face pentru a scăpa de ea. Ai grijă de sănătatea gingiilor tale!

Post Your Comment Here

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *