Relatia copii-parinti

Tipul de parinte indulgent se caracterizeaza printr-o atitudine nepotrivita fata de copil. Copilului i se permite sa faca orice, restrictiile lipsind cu desavarsire. In aceasta situatie relatia parinte-copil este practic inexistenta, iar in cazurile in care exista, aceasta se transforma intr-o relatie in care copilul ia deciziile, iar adultul le executa.

Tipul de parinte protector se inscrie, aparent, in categoria parintelui model. Insa, protectia excesiva poate avea repercursiuni asupra atitudinii si comportamentului copilului in societate. Copilul unor astfel de parinti poate avea probleme de sanatate evidentiate prin tulburari ale regimului alimentar si printr-o teama excesiva. Cu trecerea timpului, copilul se simte sufocat si isi doreste din ce in ce mai mult sa se detaseze. In marea majoritate a cazurilor, copiii unor astfel de parinti ajung sa ascunda informatii, sa minta si sa se retraga in coltul lor de liniste.

Tipul de parinte indiferent nu face parte sub nicio forma din categoria parintilor model, mai ales ca si in acest caz copilului i se permite sa faca tot ce-si doreste fara teama ca ar putea sa fie pedepsit. O alta latura a acestei atitudini este data de situatia in care copilul se simte dat la o parte din viata de familie, traind cu sentimentul ca parerea lui nu este importanta si ca nu merita sa fie ascultata. Pe viitor, un astfel de copil poate fi timorat si urmarit de un puternic sentiment de inferioritate.

FAMILIILE MONO(PARENTALE) SI CONJUGAL-PARENTALE
Familia monoparentala desemneaza grupul copil (copii) - parinte (si nu parinti) si este privit ca o alternativa la (si nu ca o deviatie de la) familia clasica. Deci monoparentalitatea devine normala pe masura ce inregistreaza o crestere a frecventei si pe masura ce devine o conduita familiara pentru membrii societatilor actuale. Conceptul "familie monoparentala" are meritul de a defini familia prin relatia parentala care este secundara in definitiile clasice ale familiei, si este preferabil termenilor de "familie dezorganizata", "familie dezmembrata", "familie incompleta", "familie disimetrica" utilizati in literatura romaneasca, acesti termeni exprimand ideea de deformare a "constelatiei familiale".
Termenul familie parentala este poate mai adecvat, el afirmand normalitatea sociologica a unitatii constituite dintr-un adult si copiii sai si a existentei relatiei parentale independent de relatia conjugala.
Termenul familie conjugala ar putea fi folosit pentru a desemna cuplul casatorit fara copii.
In concluzie, numim familia constituita din doi adulti si copiii ai caror parinti sunt, familie conjugal-parentala.
Familia parentala poate rezulta ca urmare a unor experiente diferite: nasterea unui copil in urma unei experiente sexuale juvenile care nu se concretizeaza intr-o casatorie; decizia unor femei (trecute de 30 de ani de regula) de a avea un copil in afara unei casatorii legale; divortul sau cupluri cu copii, necasatoriti; decesul unuia dintre parteneri. Deoarece in marea majoritate (90%) a cazurilor de divort, mamele sunt cele carora li se incredinteaza copilul, cele mai multe familii parentale sunt alcatuite din femei cu unul sau mai multi copii in intretinere (familii parentale materne).